Am aşteptat cu nerăbdare această seară, privind programul. Se anunţa o mare seară rusească, cu cel mai fermecător dintre romanticii ruşi, urmat de cel mai consistent dintre modernii sovietici. Din păcate, nu a fost chiar ceea ce vroiam să fie.

1.Anul acesta, Festivalul Enescu iese din triunghiul deja clasic Sala Palatului – Ateneu – Operă. Am aflat că anumite concerte pot fi văzute, de pildă, la cinema. La Bucureşti, cinematograful de la Băneasa Shoping Mall transmite în direct o parte dintre concerte. Printre ele, pe cel din seara aceasta.

Am decis, cu vreo două ore înainte de ora începerii concertului, să-l văd la cinema şi să vă povestesc cum a fost. Mai întîi, să vă spun că sala era aproape plină. Biletele se pot procura fie direct, la casă, fie pe internet. Am ales a doua variantă şi totul a funcţionat impecabil. La cinema, în sala în care se transmitea concertul, lume diversă şi de bună calitate, cam ca în sala Palatului, doar că am remarcat ceva mai mulţi spectatori foarte tineri, încă la vîrsta copilăriei. Veniţi cu părinţii, desigur. Îmi imaginez că pentru ei sala de cinema este mai prietenoasă decît o sală de concert, aşa că nu e o idee rea să începem educaţia muzicală a celor mici cu ocazia unor transmisii de genul acesta.

Imaginea a fost excelentă. Avantajul fiind, desigur, transmisia cu mai multe camere. Dacă în sala de concert eşti ”condamnat” la un singur unghi de vedere, în sala de cinema camerele de filmat, cu mobilitatea şi zoom-ul lor, oferă detalii şi perspective intreresante. Gesturile dirijorului, mîinile pianistului pe clape, sala în ansamblul ei ascultînd, apoi chipul căte unui muzician din orchestră, toate acestea adaugă, recunosc, la plăcerea unei audiţii. Sunetul a fost foarte bun, precis, curat. Poate un pic prea amplificat, dar asta are şi avantaje şi dezavantaje. Avantajul este că poţi auzi balansat totul. Se ştie, sala