Schimb de replici fără precedent între componenţii echipei care i-au scos pe români pe stradă pe durata Mondialului din 1994. După o declaraţie dată de „Baciul“, „Generalul“ a avut o reacţie neaşteptată .
Invitat la postul Dolce Sport, Gică Popescu a vorbit, printre altele, despre situaţia lui Vlad Chiricheş şi perspectivele fundaşului de 23 de ani de a ajunge la un club mare. „Eu cred că e păcat că Vlad (n.r. – Chiricheş) joacă fundaş, e mult mai potrivit ca mijlocaş, are multă calitate, e păcat să-l ţii departe de poartă“, a afirmat fostul apărător.
Aflând despre această declaraţie dată de Popescu, Anghel Iordănescu a reacţionat dur. „Dacă Gică Popescu a lansat această idee, transmiteţi-i din partea mea că nu se pricepe la fotbal, să se facă mai bine conducător!“, a afirmat „Generalul“ pentru Dolce Sport.
Ce au realizat Iordănescu şi Popescu împreună?
*Au participat cu naţionala României la Mondialul din 1994, acolo unde tricolorii au ajuns până în sferturi.
*Au participat cu prima reprezentativă la Euro 1996.
*Au jucat la turneul final al CM 1998, ultimul Mondial la care s-au calificat tricolorii.