Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu cere Tribunalului continuarea judecării sale în dosarul ICA

Publicat in Vremea Noua, miercuri 20 februarie 2013 ·

Dan Voiculescu a cerut, miercuri, magistratului de la Tribunalul Bucureşti care soluţionează dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare să judece în continuare şi fapta care s-a prescris, precizând că mizează pe o achitare.

Tribunalul Bucureşti a reluat miercuri, la primul termen după declinarea dosarului de la instanţa supremă, dezbaterile în dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare (ICA).

Dan Voiculescu a cerut instanţei să-l judece în continuare şi pentru fapta de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, chiar dacă aceasta s-a prescris.

“Cauza de la care a pornit procesul, şi anume că eu în calitate de preşedinte al unui partid am intervenit într-o operaţiune comercială, a fost prescrisă fapta. Fapta s-a prescris acum câteva luni, iar eu astăzi am depus o cerere să nu beneficiez de prescripţie. Doresc să se continue procesul până la aflarea adevărului”, a spus Voiculescu.

Avocatul lui Voiculescu a arătat în faţa instanţei că acesta doreşte să-şi demonstreze nevinovăţia în cazul acelei fapte şi, totodată, să nu beneficieze de prescrierea ei.

Instanţa a hotărât amânarea judecării dosarului pentru 8 martie, după ce a constatat că trei dintre inculpaţii din dosar erau lipsiţi de apărare.

Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 6 februarie, retrimiterea la această instanţă a dosarului, întrucât Voiculescu nu mai este senator.

Cauza ajunsese la începutul lunii ianuarie 2013 la instanţa supremă, după ce T

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Ministru: Vremea îngreunează operaţiunile de salvare

Mediafax acum 31 minute
UPDATE Ce ştim pâna acum Un elicopter care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident, a anunţat duminică agenţia de presă iraniană Tasnim. Elicopterul făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere. Două di

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 28 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 22 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°