Automatele care distribuie ţigări sunt interzise de sâmbătă în Anglia, în încercarea de a reduce consumul, îndeosebi de către tineri, dar şi pentru a-i ajuta pe fumătorii care au hotărât să se lase de acest obicei, a anunţat Ministerul britanic al Sănătăţii.
De multe ori aceste distribuitoare sunt lăsate fără supraveghere, motiv pentru care copiii pot foarte uşor să cumpere ţigări, în condiţiile în care vânzarea produselor din tutun minorilor este interzisă, a subliniat ministrul britanic al Sănătăţii, Andrew Lansley, citat de AFP.
Potrivit Fundaţiei britanice a inimii (BHF), circa 11% dintre copiii cu vârste între 11 şi 15 ani din Anglia şi Ţara Galilor care fumează în mod regulat se aprovizionează de la astfel de automate, care sunt disponibile în pub-uri şi cluburi de noapte.
În Anglia, numărul total al fumătorilor este estimat la 8 milioane, iar numărul deceselor ca urmare a fumatului este de 80.000 pe an, menţionează Ministerul britanic al Sănătăţii.
În Irlanda de Nord, o măsură similară urmează să fie aplicată în februarie anul viitor, iar Scoţia şi Ţara Galilor s-au angajat la rândul lor să facă acest lucru în viitorul apropiat.
Printre alte măsuri luate în Marea Britanie în scopul reducerii consumului de tutun, pachetele de ţigări nu vor mai fi vizibile în magazine începând din 2012.

Pot