Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Ioan Blaga conduce Camera de Comerţ din Chicago

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 ianuarie 2010 ·

Orădeanul este stabilit din 2003 în Statele Unite ale Americii şi este unul dintre fondatorii Camerei Române de Comerţ şi Industrie din Chicago.

În anul 2003, orădeanul Ioan Blaga, împreună cu un prieten, a făcut un turneu de colectare de fonduri în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru construirea clădirii unui liceu în Oradea. „În tot acest timp mi-am făcut o sumedenie de prieteni şi majoritatea m-au invitat să ne asociem în diferite afaceri, în Statele Unite ale Americii. Am ales să mă stabilesc la Chicago, şi din cauză că acolo exista o comunitate românească puternică”, povesteşte Ioan Blaga.

De la consultant la patron de firmă

Pe pământ american, Blaga a pornit de la zero. „Am oferit consultanţă în afaceri, după care mi-am cumpărat o firmă de antreprenoriat general şi am obţinut diverse licenţe şi brevete în diverse domenii de activitate, de la construcţii la mediul înconjurător şi energii verzi”, spune Ioan Blaga. Orădeanul recunoaşte că nu s-ar fi adaptat atât de bine la noua viaţă dacă nu ar fi fost comunitatea de români din Chicago. „Datorită comunităţii româneşti de acolo, totul este mai uşor, fiecare membru al comunităţii caută să-i ajute într-un fel sau altul pe noii veniţi în comunitate”, mărturiseşte orădeanul.

Blaga recunoaşte, însă, că oricât de bine ar merge lucrurile în SUA, dorul de casă este foarte greu de suportat. „Întodeauna există un «dar». Oricâte facilităţi ai avea, oricât de bogat ai fi, oricât de adaptat ai fi, tuturor românilor de acolo le lipseşte ţara în care s-au născut, România, pe care o poartă în suflet şi după care tânjesc în permanenţă”, spune cu tristeţe orădeanul.

Ca dovadă că dorul de ţară este mai puternic decât orice, orădeanul renunţă cu uşurinţă la concedii luxoase în Mexic sau alte staţiuni de pe meridianele lumii pentru a ajunge acasă, în România. Ioan Blaga este unul dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°