Unul dintre jurnaliştii aserviţi oligarhiei - şi încă unul dintre cei mai siniştri - a scos porumbelul pe gură: convocat să „repare“ onoarea Noricăi, el s-a lansat într-o demonstraţie care n-a putut ocoli adevărul: că foştii procurori erau, în realitate, „agenţi ai puterii comuniste“. Sursa: EVZ

Perfect diagnostic, mare adevăr. Or, dac-au lucrat exclusiv la comanda Securităţii şi a partidului, ce rost mai au azi discuţiile despre „independenţa“ şi „profesionalismul“ tovărăşeilor procurori? Sigur că mai contează şi elementul uman: una era să fii ticălos din naştere, alta era să temperezi zelul şefilor care cereau cât mai multe condamnă ri şi cât mai severe pedepse. Dar că sistemul, în ansamblul său, era o anexă a politicii represive a partidului e dincolo de orice dubiu.

Dacă doriţi să parcurgeţi anatomia unui caz - a unui caz scandalos -, citiţi „Afacerea Meditaţia Transcendentală“, o carte cutremurătoare alcătuită de Doina Jela, Cătălin Strat şi Mihai Albu pe marginea uneia dintre cele mai mari aberaţii politico-juridice din România anilor ’80. Veţi descoperi acolo, cu nume şi prenume, securişti, activişti, judecători şi procurori pentru care justiţia nu însemna altceva decât aplicarea oarbă a ordinelor venite „de sus“. În ciuda evidenţei, a bunului-simţ şi a legii, oamenii puşi să cântărească adevărul se comportau ca nişte lachei: dar nu ca unii care serveau smerit stăpânilor supa şi friptura, ci nişte bestii care trimiteau fără să clipească nevinovaţi în închisoare ori îi lăsau pe drumuri.

Ne lăudăm că după 1990 lucrurile s-au schimbat radical. S-or fi schimbat, pe ici, pe colo. A apărut şi o nouă generaţie de magistraţi, dar aisbergul e încă unul tărcat de prezenţa mult prea multor „agenţi ai comunismului“ care fac astăzi ceea ce-au fost învăţaţi de mici. E suficient s-o asculţi două minute pe noua şefă a Consiliului Superior