Magazinul sătesc reprezintă un soi de legătură a clienţilor săi cu exteriorul: mărfurile expuse au istoria lor, provin din depozite misterioase, disponibile doar pentru iniţiaţii într-ale comerţului şi tocmelii... Adevărata legătură cu lumea din afară o stabileşte, însă, poşta. Un sat fără agenţie PTTR e ca o casă fără cîini. Moeciu de Sus era cît pe ce să rămînă fără poştă, sat fiind, într-o comună mai mare (Moeciu de Jos)... Relaţiile cu exteriorul au fost, însă, stabilite cu ajutorul doamnei Angela Voinescu. Doamna Voinescu este agenţia PTTR Moeciu de Sus. Într-o zi, plecasem de acasă într-una din excursiile alea cu scop inventat: vroiam (sau ne făceam că vrem) să punem nişte vederi la poştă. Am întrebat în stînga şi-n dreapta unde-i poşta; am fost îndreptaţi spre o casă obişnuită, nici mai prea-prea, nici mai foarte-foarte decît celelalte. În drumul spre acea casă, ne întîlnim cu o doamnă în viteză. Mergeţi la poştă? Haideţi cu mine. Ne ţinem după rapida doamnă şi intrăm într-o casă de oameni. Din dreapta, aburi şi miros de mîncare. Din stînga, plînset de copil. În holul casei, un birou îngrămădit şi prăfuit. Undeva, în stînga biroului, o ladă. Aflăm mai tîrziu că respectiva ladă chiar ascunde comori: acolo stau pitiţi banii primiţi, prin mandat poştal sau telegrafic, de locuitorii din Moeciu de Sus. Holul casei doamnei Voinescu reprezintă Poşta din Moeciu de Sus. Agenţia PTTR, cum precizează unica ei funcţionară.

Pentru aceasta, e mult mai comod ca poşta să-i fie casă şi casa poştă. Aşa poate îmbina cele două activităţi vitale, stabilindu-şi singură măsurile pentru fiecare. Dna Voinescu întrupează un vechi vis de-al conaţionalilor noştri dus mai spre capăt: acela de a-şi aduce viaţa de familie la serviciu şi viceversa, într-un terci armonios. După spusele dnei Angela însăşi, terciul este cu adevărat armonios. Casa nu o împiedică să-şi vadă de treburil