Fondurile de garantare a creditelor pot furniza până la 80% din garanţiile pentru companiile mici şi mijlocii Administratorii IMM-urilor nu ştiu, în majoritatea cazurilor, care sunt
Fondurile de garantare a creditelor pot furniza până la 80% din garanţiile pentru companiile mici şi mijlocii
Administratorii IMM-urilor nu ştiu, în majoritatea cazurilor, care sunt costurile şi avantajele apelării la un fond de garantare a creditelor.
Lipsa garanţiilor reprezintă una dintre problemele întâmpinate de IMM-uri atunci când vor să contracteze un credit de mare valoare. Soluţia salvatoare poate să vină din partea fondurilor de garantare. În schimbul unor comisioane scăzute, acestea îşi asumă riscul de nerambursare şi garantează că vor acoperi, în limita garanţiei, suma datorată de întreprindere băncii, în cazul în care investiţia eşuează.
Totuşi, potrivit băncii centrale, doar 14% dintre IMM-uri au credit. Şi mai puţine dintre acestea apelează la fondurile de garantare.
Nevoie cronică de informare
Primele dificultăţi apar odată cu întocmirea dosarului de credit: "Neavând foarte multe resurse, micii întreprinzători nu înţeleg de multe ori că trebuie să plătească pe cineva pentru întocmirea dosarului. În plus, foarte multe IMM-uri au profituri mici şi nu sunt întotdeauna eligibili pentru a lua un credit", spune Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Profiturile mici diminuează şansele de a contracta un împrumut. În plus, dacă ofiţerul de credit nu îl informează suficient de bine pe întreprinzător, acesta este tentat să creadă că va trebui să întocmească un nou dosar şi să suporte alte costuri suplimentare.
"Fondurile de garantare fac eforturi pentru a informa IMM-urile cu privire la avantajele pe care le oferă. Totuşi, canalele de comunicare sunt puţine şi acţiunile de inform