Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Ana Troi, specialista în desing ambiental

Publicat in Adevarul, vineri 2 iulie 2010 ·

La doar 21 de ani, Ana a reuşit să îmbine utilul cu plăcutul şi a învăţat aproape tot ce se putea despre arta ambientală.

Prima pasiune a Anei a fost pictura. Încă din clasa a şaptea, picta icoane pe sticlă. „Eram în faţa blocului cu prietenii mei, iar o doamnă le picta portrete copiilor de acolo. Mie nu mi-a făcut portret. M-am dus repede acasă şi am luat o poză, pe care am folosit-o pentru autoportret. Mi-a plăcut lucrarea pe care am realizat-o şi de atunci am început să pictez icoane pe sticlă. Am participat la mai multe expoziţii în cadrul şcolii, iar multe dintre icoanele mele sunt la diverse biserici. Am continuat şi în timpul liceului să pictez icoane, dar pe lemn. Am donat atât icoane, cât şi troiţe bisericii din satul Bălceşti, unde lucrările mele sunt expuse şi acum“, spune Ana. A urmat Colegiul Naţional Tudor Arghezi din Târgu-Cărbuneşti, la profilul filologie. „Am trecut de la icoane pe sticlă la cele pe lemn şi făceam foarte multe reproduceri. Tot atunci, am început să creionez şi diverse modele de vestimentaţie, pentru că începuse să îmi placă designul vestimentar. Îmi plăcea foarte mult Ralph Lauren“, adaugă Ana.

A învăţat de la specialiştii spanioli

După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Universităţii Spiru Haret. „Faptul că am plecat într-un oraş mare ca Bucureştiul, unde am reuşit să mă descurc singură, mi-a dat încredere în mine. În a doua lună de facultate m-am angajat ca şi vânzător comercial la o firmă de amenajări interioare“, mai spune Ana. La nici două luni, a avansat ca şi decorator vitrine. „Am dat un interviu cu decoratorul şef al societăţii din Spania şi l-am trecut cu brio. O dată la trei luni, mergeam la training în Barcelona. Practic, acolo am învăţat tot ce ţine de promovarea produselor, despre cum să eviţi cele mai mari greşeli în domeniul vânzări şi cum s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 43 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°