Desi tinarul e vociferant si nerabdator prin fire, tineretea nu e prin ea insasi un merit si un motiv de discriminare. De ce ar fi atunci batrinetea? A trecut neobservata si fara vreun comentariu semnificativ o stire absolut senzationala. Zilele trecute, Curtea Constitutionala a constatat ca statutul privilegiat al academicienilor romani prin contrast cu omul de rind (care e doctor, are carti si prestigiu, dar nu a avut relatiile necesare pentru a accede in rindul nemuritorilor) nu prezinta o „justificare obiectiva si rezonabila". Bine zis! Nimic nu e rezonabil in ceea ce il priveste pe academicianul roman. El se supune, pesemne, altor legi fizice, unei geometrii alternative, unei aritmetici neconventionale. Tine de o lume diferita. Omul de rind se pensioneaza la 65 de ani. In schimb, academicianul asteapta sa prinda in buchetul vietii cel de-al optzeci si unulea ghiocel, pentru a face o cerere de retragere, cu speranta secreta ca va fi respinsa in unanimitate. Se opune tuturor discriminarilor cu o energie surprinzatoare pentru virsta lui inaintata, dar nu realizeaza ca statutul sau e ilustratia paradigmatica a discriminarii insasi. El e rentierul propriei virste. Ce are academicul roman in plus fata de insul care e doctor, a scris zece carti si a cistigat oarece reputatie (reputatia fiind intotdeauna ceva relativ)? Nimic alta decit titlul aleatoriu de academician. Ai relatii la E. Simion (criticul si teoreticianul literar al banalitatii lustruite) sau la Al. Boboc (neo-filosoful plagiator), te-ai ales membru plin. Esti carevasazica nemuritor. Nu ai? Ramii un biet „corespondent". Si, in calitate de „corespondent", te supui, inca, legilor comune. Esti pensionat. Ti se iau cursurile de la „master". Ti se iau si doctoranzii. O, zeitate a nedreptatii, cit esti de crudela! Totusi, asta nu ar fi nicaieri in lume o tragedie. Numai in Romania constituie un cutremur si un tsu