Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farsa Gretta şi banii

Publicat in Dilema Veche, vineri 1 martie 2002 ·

Canadiene (5) Oricine va fi deschis, în această iarnă, poarta Universităţii Laval va fi prins în aer un zvon de electorale. Pe 3 aprilie se alege noul rector! În măsura în care stai departe de presa din campus, pacea e stăpînă. Dacă deschizi jurnalele ce vorbesc în numele comunităţii universitare (în campus apar cu o anumită periodicitate vreo patru titluri, dintre care două-s săptămînale color, ce se au între ele precum se aveau Dilema şi 22 în zilele de alb-negru ale adversităţii lor de altădată), vei înţelege altceva: că lupta pentru rectorat e strînsă precum inelul pe inelar. Atacat din toate părţile este rectorul în funcţie, François Tavenas, cu un doctorat în mecanica solurilor în Franţa, profesor la Laval din 1968 şi rector din 1997. Partizanii spun că este un excelent administrator, adversarii spun că şi-a petrecut mandatul mai mult prin călătorii (ceea ce sumara mea experienţă ar contrazice, pentru că printr-o întîmplare am luat aici un prînz cu rectorul în '97, într-un octombrie cu vară indiană în care o delegaţie de universitari de la Bucureşti, Craiova, Cluj şi Chişinău a făcut o vizită în Québec - profesorul clujean Mircea Muthu, de exemplu, cred că are ceva amintiri). Principalul adversar al lui Tavenas, cu şanse mari, este Pierre Moreau, doctor în micro-biologie, profesor aici din 1987. Cei ce-l susţin văd în el un comunicator perfect; adversarii spun că ar fi mai bun de politician decît de rector. În fine, cel de-al treilea candidat este un student! Cu plete, mustaţă şi barbişon, Christian Robitaille este student la teatru şi are experienţă certă în conducerea organizaţiilor studenţeşti din provincie. Prietenii spun că va fi un mare actor; adversarii spun că, încă de pe-acum, joacă teatru şi cînd respiră. La drept vorbind, şansele lui de a ajunge rector sînt cvasi-nule; dar înscrierea unui candidat student în campanie are tocmai rostul de a adu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°