Mircea Cărtărescu: „Ne-am liniştit şi cu Congresul PSD. A fost mult prea mult zgomot pentru nimic”. Sursa: Mediafax
Nu-mi pare rău decât că în noaptea alegerilor am stat până la ora patru dimineaţa ca să aflu cine va veni în fruntea acestui partid. Mai bine câştigam câteva ore de somn. Căci ce mi-e Geoană, marioneta lui Vanghelie şi-a lui Hrebenciuc, ce mi-e Ponta, maşinuţa teleghidată a lui Iliescu şi-a lui Năstase? Ce-mi pasă mie de luptele intestine (ce bine se potriveşte aici acest cuvânt!) dintr-un partid pentru care am avut întotdeauna cel mai mare dispreţ?
Nu sunt un om de dreapta, nu am demonizat niciodată social-democraţia şi chiar uneori mai admit, cu jumătate de gură, că o fi posibil, cine ştie cum, şi un socialism decent (deşi uite ce i-a făcut guvernarea socialistă Greciei), dar PSD-ul nostru cel de toate zilele nu are absolut nimic de-a face cu social-democraţia sau cu socialismul, fie el şi indecent.
Cum s-a văzut la actualul congres, dacă mai era nevoie de încă o confirmare, PSD a fost, este şi, după toate probabilităţile, va rămâne un conglomerat de clanuri mafiotice în care mişună despoţii judeţeni, şantajiştii dâmboviţeni, extratereştrii constănţeni, sfincşii clujeni, toţi agăţaţi de poalele patriarhului întomnat bine, fără care partidul nu valorează nicio ceapă degerată. Ce Geoană, ce Ponta? Ce electorat pot aduna ei din România profundă care din groapa sărăciei şi ignoranţei ne-a tot pricopsit cu partidul lui Iliescu de două decenii încoace?
Când Iliescu se va duce (deşi îi doresc zile îndelungate), prima, singura şi ultima raţiune de a fi a acestei formaţiuni politice va dispărea, sper că odată cu partidul cel mai mizerabil al României de după PCR. Gândiţi-vă la scena antologică în care Vanghelie perora la tribună, chinuind sadic limba noastră strămoşească, pe când în spatele lui un fost minist