Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportivul şi ordinea de stat

Publicat in Romania Literara, vineri 10 septembrie 2010 ·

Cu puţină vreme în urmă, mi-a trecut pe la ureche stirea că în Moravia, pe stadionul din Ostrava, s-a ţinut un concurs internaţional de atletism închinat lui Emil Zatopek, marele alergător ceh, legendarul atlet al anilor cincizeci, comemorându-se astfel, mă gândesc, zece ani de la moartea lui.

Şi fiindcă s-a întâmplat să traduc, de plăcere, fără altă finalitate certă, cartea lui Jean Echenoz intitulată Courir, istorie a carierei sportive a lui Zatopek şi a imixtiunii regimului comunist în viaţa unui sportiv notoriu, mi-am spus că măcar câteva pagini ar putea fi dedicate acestui personaj singular, pe care l-am văzut evoluând pe Stadionul Republicii prin 1954.

Desigur, istoria atletismului a consemnat victoriile şi recordurile, precum şi acumularea ameţitoare de titluri şi medalii obţinute de Emil Zatopek în ţara sa şi în lume, la probe care au acoperit întregul evantai al curselor de fond. Cum însă în anii scurşi de atunci recordurile lui au fost de mult şi de multe ori doborâte, Zatopek nu mai înseamnă astăzi decât o pagină glorioasă a atletismului ceh şi mondial, consultată eventual de fanii acestui sport şi de tehnicieni. Cartea lui Echenoz, scriitor francez contemporan de prima linie, vine să-l scoată din uitare transformându-l în personaj de roman. Viu, complex şi ataşant, proiectat pe fundalul epocii pe care a străbătut-o. Hazardul începuturilor competiţionale, evoluţia când lentă când vulcanică, gloria, declinul şi sfârşitul dramatic al activităţii sale au fost în bună măsură influenţate ori chiar determinate de condiţiile politice ale acelor ani, asupra cărora Echenoz se apleacă cu atenţia unui observator atent al regimurilor totalitare. Reperele istorice sunt invazia Cehoslovaciei de către Germania hitleristă în 1939, „eliberarea" de către trupele sovietice, instaurarea comunismului, primăvara de la Praga, culminând cu ocuparea

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 56 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 26 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°