Nouă pasageri ai unui microbuz care se deplasa pe raza judeţului Giurgiu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportati la spital, după ce autovehiculul în care se aflau a fost lovit de un autoturism tip papuc ce a pătruns pe contrasens, anunţă Agerpres, citând Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu, potrivit HotNews.ro.
Accidentul s-a produs aseară, pe Drumul Judeţean 601, între localităţile Bolintin - Deal şi Ciorogârla.
"Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz care efectua transport de persoane"", a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Mirela Gheţa.
F.A.