Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii descentralizează morgile prin recentralizare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 aprilie 2010 ·

Câteva prevederi apărute după ordonanţa privind descentralizarea sistemului sanitar i-au pus pe jar pe mai toţi medicii legişti din ţară, care se tem că descentralizarea va însemna revenirea la sistemul centralizat, aplicat din anii ’60 până în 2000.

„N-o să mai avem bani şi o să stea omul cu mortul în drum”

Serviciile judeţene de medicină legală funcţionează acum aproape independent. Ele sunt subordonate administrativ, financiar şi juridic spitalelor judeţene. În ultimii 10 ani, majoritatea acestor servicii au început să se doteze, şi multe morgi sunt la standarde europene. Totul, din venituri proprii. Acum se pune problema (re)subordonării financiare.

În ordonanţa propusă de Ministerul Sănătăţii (MS) se propune ca spitalele judeţene să încheie contracte cu institutele de medicină legală din centrele universitare. Celelalte unităţi de acest gen urmează să fie retrogradate la nivelul de „cabinete de medicină legală”.

Prevederea a stârnit un val de proteste printre legişti: „Se propune un sistem asemănător proxenetismului. Noi, cei din judeţele fără centre universitare, să muncim, iar ei, cei care au institute de medicină legală, să ia banii. E revoltător! Ne-am ridicat de la zero în ultimii 10 ani şi acum vin ei să schimbe tot. Dacă se vrea un sistem medico-legal corect, ar trebui să ni se acorde personalitate juridică, pentru a fi total independeţi. După propunerea asta, riscăm să ne trezim că nu mai avem nici bani de benzină şi-o să stea omul cu mortul în drum”, spune doctorul Dan Mărculescu, şeful IML Deva.

„Cred c-ar trebui să urmăm şi modelul american de medicină legală, care presupune o independenţă financiară”, propune şi Marius Vartic, şeful IML Cluj.

N-a vrut Vlădescu

Vasile Astărăstoae, care conduce IML Iaşi, nu împărtăşeşte total opiniile colegilor săi din ţară: „Noi am propu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 21 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 23 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 17 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°