● Legendă vie / I Am Legend (SUA, 2007), de Francis Lawrence.
Dacă de azi în doi-trei ani vi se întîmplă să vă aflaţi la New York şi să poftiţi la o friptură de căprioară, urcaţi-vă într-o maşină cu o puşcă şi-un cîine şi luaţi-o spre centrul oraşului. Intraţi fără milă în cîrdurile de păsări care vi se vor pune în cale, dar aveţi grijă la vehiculele abandonate, în special la tancuri. Cînd nu mai puteţi trece din cauza lor, luaţi-o pe jos prin savana din Times Square. Acolo vin căprioarele. Alegeţi-vă una care vi se pare mai puţin creată pe computer, dar, dacă-i interesează şi pe leii din zonă, mai bine renunţaţi. Apropo, faceţi tot posibilul să vă întoarceţi acasă pînă la căderea nopţii, iar în timpul zilei evitaţi beciurile întunecoase, căci acolo locuiesc Infectaţii. Aceştia sînt chei, au dinţii crescuţi unii peste alţii şi o piele alb-gălbuie, plină de vinişoare; orice metalist ar fi onorat să-i poarte pe tricou. Au ajuns aşa din cauza unui virus apărut în 2009, prin eforturile unei savante (Emma Thompson) care de fapt voia să vindece cancerul. Oamenii care n-au ajuns aşa ori au murit din cauza virusului, ori au fost mîncaţi de oamenii care au ajuns aşa şi de cîinii lor, care au ajuns tot aşa. De trei ani de zile, doctorul Neville (Will Smith) încearcă să găsească un antidot, iese zilnic să vîneze căprioare şi să caute supravieţuitori şi acceptă încet-încet ideea că e singurul om necontaminat de pe planetă. Legendă vie e regizat de Francis Lawrence, care, spre cinstea lui, nu pune la început nici un insert explicativ, ci ne lasă să descoperim treptat dimensiunile catastrofei. După prologul în care o vedem pe Emma Thompson anunţîndu-şi descoperirea, ne pomenim în maşina lui Neville, gonind după căprioare printr-un New York post-apocaliptic, dar încă plin de reclamele unor spectacole care se joacă azi. Sîntem obligaţi să ne orientăm din mers: un afiş ne