Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Johannis, exclude varianta suspendării preşedintelui Traian Băsescu pe motiv că "ar fi o prostie" acum, cu un an înainte de finalizarea mandatului. Johannis s-a arătat deranjat de faptul că mai multe voci din partid, care nu au "acoperire în conducere", au creat ideea în ultimele zile că PNL pregăteşte o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
"Mi se pare o gogoaşă. Nu s-a discutat în PNL aşa ceva şi cei pe care îi cunosc eu nu merg pe susţinerea unei suspendări. Că anumite voci izolate din PNL s-au grăbit să-şi dea cu presupusul, este o a doua chestiune. Pe mine, sincer, m-a deranjat un pic pentru că, prin acele voci care nu au nicio acoperire în conducerea partidului pe această temă, s-a creat impresia că PNL vrea o suspendare", a declarat joi, în conferinţă de presă prim-vicepreşedintele PNL.
Potrivit lui Johannis, "PNL nu vrea o suspendare" a lui Băsescu pe motiv că "ar fi o prostie acum, când mai este un an de mandat de preşedinţie". O eventuală suspendare a preşedintelui ţării nu este, în opinia lui Johannis, nici "posibilă, nici oportună, nici dorită de PNL".
În ultimele zile mai multe voci din PNL, printre care şi cea a vicepreşedintelui Sorin Frunză Verde, au cerut suspendarea lui Traian Băsescu.