Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA - ANDORRA. Organizatorii au permis accesul suporterilor în parcul de la Arena Naţională

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 septembrie 2012 ·

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că decizia de a permite accesul fanilor care nu deţineau bilete pentru partida România - Andorra, i-a aparţinut preşedintelui FRF, Mircea Sandu.

"La ora actuală nu mai sunt grupuri compacte de oameni în jurul stadionului. Decizia de a permite accesul în stadion suporterilor fără bilet a luat-o preşedintele FRF, pentru că cererea de bilete era mare şi nu mai erau tichete tipărite. Toţi oamenii care se aflau la poartă fără bilete, erau lăsaţi să intre", a spus Enache.

FRF închiriase doar inelul I şi pe cel intermediar pentru această partidă, însă după ce s-a permis accesul fanilor fără bilet în stadion, patru sectoare de pe inelul doi al tribunei a doua au fost ocupate. În cele patru sectoare se află, la ora transmiterii acestei ştiri aproximativ 3.000 de spectatori.

--

Organizatorii partidei România - Andorra, care va începe la ora 20.30, pe Arena Naţională, în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, au permis accesul a câtorva mii de suporteri fără bilet în parcul din jurul stadionului, însă momentan nu i-au lăsat să intre în tribune, potrivit Mediafax.

În jurul orei 19.50, organizatorii au lăsat porţile deschise la intrarea din strada Maior Coravu în incinta parcului reuşind să pătrundă aproximativ 2.000 de fani, ca urmare a faptului că la casele de bilete nu se mai găseau tichete de intrare la meci.

În schimb, unul dintre jandarmi prezenţi la intrarea din stadion le cerea suporterilor să meargă să cumpere bilete pentru că altfel nu vor putea intra la meci. "A fost o greşeală a organizatorilor că au dat drumul la porţi. Au revenit şi ne-au anunţat că nu se va permite intrarea în incinta stadionului niciunei persoane fără bilet. Vă rugăm să mergeţi la case şi să cumpăraţi bilete", le spunea jandarmul fanilor. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Cine este Andrei Belousov / Serghei Lavrov rămâne în funcţia de ministru de externe

News.ro acum 7 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 11 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 7 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum o ora
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°