Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate la BVB s-a diminuat cu peste 50%

Publicat in Adevarul, miercuri 21 martie 2007 ·

Societăţile de investiţii financiare au asigurat aproximativ trei sferturi din rulajul bursier al zilei de ieri După performanţa unui rulaj de peste 37 milioane de euro, obţinut în prima Societăţile de investiţii financiare au asigurat aproximativ trei sferturi din rulajul bursier al zilei de ieri După performanţa unui rulaj de peste 37 milioane de euro, obţinut în prima şedinţă a săptămânii, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a revenit la valorile de tranzacţionare obişnuite. Astfel, tranzacţiile încheiate ieri au cumulat 17,47 milioane de euro (58,51 milioane de lei), în scădere cu 53,6% faţă de sesiunea anterioară. Cele mai lichide acţiuni listate au urcat, în medie, cu 0,59%, indicele BET - Compozit a crescut cu 0,39%, în timp ce indicele care urmăreşte evoluţia titlurilor celor cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) a înregistrat o corecţie de 0,15%. Volumul total a fost, ieri, de 54, 07 milioane de acţiuni. În sectorul financiar, şedinţa de ieri a reeditat tranzacţiile speciale pe toate societăţile de investiţii. Cel mai mare volum a revenit SIF Muntenia (SIF 4): la preţul de 1, 7200 lei/acţiune a fost încheiat un Deal cu 2,7 milioane de titluri. Ultima tranzacţie cu acţiuni SIF 4 a fost perfectată ieri, la cursul de 1,7000 lei/titlu, în scădere cu 1,16% faţă de şedinţa de luni. Şi titlurile SIF Banat Crişana (SIF 1) au închis, ieri, pe minus, la pragul de 2,7000 lei/acţiune, în scădere cu 1,10% faţă de sesiunea precedentă, iar acţiunile SIF Transilvania (SIF 3) au pierdut 1,16%, până la cotaţia de 2, 9200 lei/titlu. La cursul de 2, 9500 lei/acţiune a fost încheiat un Deal cu un pachet de 1, 9 milioane de titluri SIF 3. În schimb, acţiunile SIF Moldova (SIF 2) şi SIF Oltenia (SIF 5) au terminat sesiunea în creştere cu 1,89%, şi, respectiv, 0,67%. De altfel, cele două societăţi de investiţii s-au impus în topul lichidităţii. Astfel, schimburile cu acţiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 45 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 20 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°