Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru pe autostrada Arad-Timisoara. Nereguli de sute de milioane de lei descoperite de Curtea de Conturi

Publicat in Arad Online, luni 4 februarie 2013 ·

Scris de B.A.M. - Nu mai este niciun secret pentru nimeni că proiectul construcției autostrăzii Arad-Timișoara a fost unul cu foarte multe probleme. Necunoscută era însă amploarea dezastrului. Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit nereguli de sute de milioane de lei în derularea acestui contract.

Potrivit raportului Curţii de Conturi pe anul 2011, „managementul defectuos” al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România (CNADNR) a dus la nereguli de sute de milioane de lei. Acestea includ neaplicarea penalităţilor de întârziere, atribuirea contractului deşi oferta câştigătoare depăşea cu mult valoarea prevăzută în bugetul aprobat, decontări fără documente justificative şi multe, multe altele.

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat că proiectul construcţiei autostrăzii Arad-Timişoara a început cu stângul. În urma licitaţiei deschise, a fost desemnată câştigătoare asociarea firmelor FCC Construcction şi Astaldi, deşi oferta acestora era cu 4,3 milioane de euro decât bugetul aprobat pentru construcţia autostrăzii Arad-Timişoara şi a centurii în regim de autostradă a municipiului Arad.

„Valoarea ofertei desemnate câștigătoare în urma licitației deschise în vederea atribuirii contractului de servicii pentru proiectare și supervizare lucrări la autostrada Arad – Timișoara și ByPass Arad a fost mai mare cu 4.320.694 euro față de valoarea prevăzută în bugetul aprobat pentru această categorie de cheltuieli conform prevederilor Acordului de Împrumut Subsidiar”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Nici continuarea acestui proiect nu a adus o îmbunătăţire a lucrurilor. Se ştie deja că întârzierile sunt imense, autostrada nefiind finalizată nici acum, deşi, cu mare pompă, în luna decembrie 2011, era deschisă circulaţiei de premierul de atunci, Emil Boc. Ce nu se ştie este că CNADNR nu a aplicat penalităţi de întârziere la acest p

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 38 minute
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°