HOTEL DE LUX. Pentru unii pacienti, oropsitul sanatoriu este raiul pe pamant in comparatie cu "acasa"
Sanatoriile TBC au disparut din Europa si a venit randul nostru. Brambureala administrativa nu tine cont de nivelul de trai, iar cifrele UE si ale OMS devin litere de lege. In lipsa unui program coerent de sensibilizare a populatiei, bolnavii de saracie vor muri acasa sau pe strazile de unde fusesera culesi.
Cu ochii intunecati priveste, pierduta, undeva, departe, prin perete, prin tine. Soarbe cu pofta dintr-o cana metalica, de parca ar fi ultima inghititura din elixirul ce i-ar putea reda sanatatea. E de aproape o luna in sanatoriul TBC din Moroeni. Si-a lasat acasa doi copii si barbatul.
Dupa ce va parasi sanatoriul, nu va avea voie sa faca efort, dar, ca si colegele ei de camera, nu stie sa faca altceva decat munca pamantului.
Aprilie 2005. Sanatoriul TBC din Moroeni. Izolat de lume, de cotidian. Aproape izolat de viata. Un drum care serpuieste prin padure, prin munte, te conduce la comunitatea lor, la realitatea lor, a bolnavilor de TBC, peste doua sute la numar. Vin, pleaca, unii fug. Timp de doua luni, cat dureaza tratamentul, daca nu si mai mult, aici se desfasoara cotidianul lor.
Cu bune si rele, dar mai mult cu rele. Mananca de aproape 40.000-50.000 de lei pe zi, dorm in paturi subrede, in asternuturi rarite, recarpite, dar curate, si-si pastreaza putinul adus cu ei in dulapuri ruginite. Au lasat acasa familia, putinii fericiti care o au, si treburile gospodaresti si isi fac aici o alta familie, impartind grijile cu cei din jur.
Iar "acasa" devine aici o notiune abstracta. Traiesc si muncesc pe unde apuca, iar pentru unii dintre ei, in Romania anului 2005, frigiderul este inca un dulap pentru haine. Tuberculoza este a saracilor. Multora le recidiveaza boala. Si se intorc la sanatoriu.
Fi
