Titus Ceia In politica lucrurile se schimba. Acum una, doua sau trei sute de ani, cand aveai in clanul, partidul, anturajul sau chiar familia ta domnitoare un oarecine care sa te incurce - tu avand puterea in mana - ii luai gatul fara prea multe ezitari. Lat de matase, pumnal de sluga supusa, otrava in cafea, sampanie sau piscoturi, glonte in inima sau bata in moalele capului, toate aceste mijloace si altele inca erau bune pentru un scop foarte exact. Eliminarea indezirabilului. Poate de acolo a venit si vorba: scopul scuza mijloacele.
Aceasta era politica. Intre timp, daca scopul s-a mentinut cam pe aceleasi traiectorii, mijloacele au cunoscut o evolutie foarte interesanta. S-au diversificat foarte mult, poate si din cauza noilor legislatii. S-au departat de brutalitatea si cruzimea initiala, ajungand chiar sa dobandeasca un soi de eleganta. De fapt, acest subiect merita un tratat, un tratat care sa cuprinda nenumarate capitole necunoscute si, in orice caz, neaplicate pe vremea bunicilor, strabunicilor si stra-stra-bunicilor nostri.
As aminti aici spre stiinta terorismului simulat, accidentele "providentiale", iradierea prin metode subtile sau chiar mai putin subtile (odihneasca-se in pace Litvinovski), linsajul mediatic, dar si simplele insinuari destructive prin repetare rabdatoare spre orice ureche ciulita. Cum se poate vedea, astazi totul se calculeaza cu grija, totul se face in momentul optim. Se lucreaza cu grafice, curbe de oportunitate, contabilitate, bilant. Pe acest fundal baroc, aparitia unor specialisti superprofesionisti pe plan mondial, continental sau regional, cum ar fi, de exemplu, Finkelstein, Silberstein, Skarpinski, Leo Carmone-Alfani sau Ion Cristoiu se desprinde din normalitatea insasi. Acesti specialisti, adevarati titani ai gandirii constructive, merita toata admiratia noastra, chiar daca locul pe care si-l revendic
