82 de unităţi de învăţământ se află în reparaţii până la 30 august. Bugetul primăriei pentru lucrările de reabilitare a şcolilor este de circa două milioane de euro.
Toate unităţile deînvăţământ clujene au intrat în proces de reparaţii ca urmare a unei decizii aPrimăriei Cluj-Napoca. La 10 din cele 82 de instituţii la care s-au începutlucrări de reabilitare, acestea au fost finalizate. Una dintre unităţilede învăţământ unde se lucrează de zor este Colegiul de Transporturi“Transilvania”. Aici zeci de muncitori lucrau ieri, în timpul unei vizite aprimarului Sorin Apostu, la instalaţia electrică a instituţiei, montau uşi saugeamuri termopane ori amenajau pereţii unităţii de învăţământ. “Facem reparaţiila 82 de şcoli, grădiniţe şi creşe. Am finalizat deja lucrările la 10 unităţişcolare, restul au ca termen maximal 30 august. Valoarea totală a lucrărilor lacele 82 de unităţi de învăţământ este de 8,4 milioane de lei, iar valoarea lacare au fost estimate se ridică la 9,85 milioane de lei. Diferenţa a rezultatprin licitaţie”, a declarat Apostu. El a adăugat că la10 grădiniţe lucrările de reparaţii au fost terminate. “Sunt lucrări finalizatela grădiniţele Voinicel, Floare de Iris, Scufiţa Roşie, Micul Prinţ, Steluţafermecată, Albinuţa, Universul Copiilor, Buburuza, Curcubeul şi Zâna Zorilor.Lucrările au constat în reparaţii instalaţii sanitare, încălzire electrică şiigienizări, faţadizarea clădirii.La una dintre grădiniţe, care funcţionează laparterul unui bloc, am termoizolat pentru economii”, a precizat Apostu.Potrivit edilului, reparaţiile la cele 10 grădiniţe au costat aproximativ380.000 de lei. “Toate şcolile dinCluj-Napoca sunt în reparaţii. Trebuie să schimbăm tâmplăria pentru izolare şiregula este ca cel puţin 10 ani de zile să nu le mai facem. Lucrările din primaetapă de licitaţie sunt finalizate în proporţie de 80-90%, cele din a douaetapă de licitaţie sunt f