Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce este necesar vaccinul antirabic imediat după o muşcătură de câine

Publicat in Adevarul, vineri 27 septembrie 2013 ·

Aproximativ 60.000 de oameni mor anual de rabie în întreaga lume, mai ales în Asia şi în Africa. Deşi numărul cazurilor din ultimii ani este mic, şi în România pericolul există, avertizează specialiştii cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Antirabie, care va fi marcată mâine.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că rabia este o boală mortală, fără cale de întoarcere. Toţi cei care sunt muşcaţi sau intră în contact cu un animal necunoscut sau nevaccinat antirabie trebuie să se adreseze imediat pentru profilaxie, orice întârziere putând fi fatală“, recomandă dr. Gabriel Colţan, şeful Centrului Antirabic al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“.

În România, numărul cazurilor de rabie este foarte mic, dar medicii atrag atenţia că riscul există atâta vreme cât numărul muşcăturilor de câine rămâne foarte mare. Statisticile evidenţiază faptul că cele mai multe cazuri de rabie apar în urma muşcăturilor câinilor. Dar nu numai muşcăturile de câini sunt periculoase. De altfel, în anul 2010, în ţara noastră s-au înregistrat singurele două cazuri de rabie din toată Europa, la copii, şi ambele s-au soldat cu deces. Unul dintre copii fusese muşcat de o pisică, iar în cel de-al doilea caz, nu s-a putut stabili legătura cu muşcătura unui animal.

În 2011 nu s-a înregistrat niciun caz de rabie în România, iar în 2012 s-a semnalat un singur caz, tot la un copil, din judeţul Bacău, care a decedat la două luni de la muşcătura de câine. În niciunul dintre aceste cazuri, copiii nu au fost vaccinaţi antirabic după muşcături.

Rabia este o boală virală ce se transmite de la animale la oameni şi a fost identificată în peste 150 de ţări de pe toate continentele, excepţie făcând Antarctica. Virusul infectează animalele domestice şi sălbatice şi se transmite la oameni prin contactul direct cu animalul infectat (salivă, muşcătură sau zgârietură).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 59 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 41 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Lumea tocmai a înregistrat cea mai fierbinte lună aprilie din istorie

Mediafax acum 30 minute
Fiecare lună începând cu iunie 2023 s-a clasat ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, conform Reuters. Incluzând lu

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Săptămâna Luminată. Ce NU au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște

Gandul acum 35 minute
Săptămâna Luminată. Ce nu au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște! Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşt

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°