A început să se infiripe un minim de dezbatere pe tema revenirii economice a României – atingerea unor rate de creştere a PIB real cât mai aproape de potenţialul economiei româneşti (care nu înseamnă maximul acesteia, după cum ştim). Ceea ce este un lucru bun.
Un lucru mai puţin bun este folosirea greşită a unor concepte, încetăţenirea utilizării incorecte a unor sintagme – este vorba de exemplu de noţiunea de “creştere economică”. Mediacritatea a preluat şi transformat acest concept într-unul apropiat celui de fluctuaţii economice. Despre ultimele se discută pe termen scurt, despre creştere economică manualele de macroeconomie discută de termenul foarte lung (20, 50 sau mai corect 100 de ani).
În cadrul fluctuaţiilor vorbim despre decalaje ale PIB (recesioniste sau expansioniste, adică deviaţia PIB efectiv faţă de PIB potenţial) despre creştere economică discutăm în termenii creşterii PIB real pe o perioadă lungă de timp, ca trend.
A doua clarificare aș face-o cu privire la comunicarea motoarelor creşterii PIB real. Când spunem că PIB a crescut pe baza producţiei industriale şi a exporturilor greşim la fel de mult precum am spune că PIB a crescut pe seama agriculturii şi a investiţiilor. Se încurcă merele cu perele, în situaţia în care manuale de basic în macroeconomie discută despre formarea PIB, după formula valorii adăugate brute (din industrie, agricultură, comerţ, servicii etc.) şi utilizarea PIB, după formula cheltuielilor (consum final public şi privat, investitii şi export net). Ori folosim componente dintr-o parte ori din cealaltă. Dacă amestecăm, nu se mai înţelege nimic.
Altfel. Legat de creşterea economică, am procedat la un lucru simplu, dar care vi s-ar putea părea interesant. Am luat datele pe care prof. univ. dr. Victor Axenciuc le-a strâns cu atâta ardoare în lucrarea Produsul intern brut al României 1862-2000. Serii statist
