Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaţu a pus 120 de mii de euro pe masă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 iunie 2007 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, a afirmat ieri că va premia naţionala masculină şi pe cea feminină cu câte 60 de mii de euro în cazul în care vor obţine calificarea la Campionatul European din 2008, respectiv la Campionatul Mondial din decembrie.

„De data asta am considerat că trebuie să fie un stimulent şi pentru naţionala de băieţi, care de unsprezece ani nu a mai reuşit să obţină o calificare la un turneu final. Cred în calificare, dar va fi foarte greu“, a spus Gaţu.

Reprezentativa ţării noastre de handbal feminin va juca astăzi, de la ora 19.00 (în direct pe Sport.ro), la Râmnicu Vâlcea, returul barajului cu Suedia, pentru calificarea la Campionatul Mondial din decembrie, din Franţa. În partida tur, disputată în urmă cu o săptămână, elevele lui Gheorghe Tadici au câştigat pe terenul nordicelor cu scorul de 25-16, iar misiunea pare să se fi încheiat. Mâine, de la ora 16.30 (în direct pe Sport.ro), la Karlskrona, echipa masculină antrenată de Lucian Râşniţă va disputa partida tur cu Suedia, returul fiind programat pe 17 iunie, la Constanţa, în barajul pentru Campionatul European din 2008, din Norvegia. Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, a afirmat ieri că va premia naţionala masculină şi pe cea feminină cu câte 60 de mii de euro în cazul în care vor obţine calificarea la Campionatul European din 2008, respectiv la Campionatul Mondial din decembrie.

„De data asta am considerat că trebuie să fie un stimulent şi pentru naţionala de băieţi, care de unsprezece ani nu a mai reuşit să obţină o calificare la un turneu final. Cred în calificare, dar va fi foarte greu“, a spus Gaţu.

Reprezentativa ţării noastre de handbal feminin va juca astăzi, de la ora 19.00 (în direct pe Sport.ro), la Râmnicu Vâlcea, returul barajului cu Suedia, pentru calificarea la Campionatul Mondial din decembrie, din Fr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 41 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 28 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 56 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 50 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°