De ce dusmanesc sportul
Sunt de acord ca omul sfinteste locul, dar admit ca il poate si spurca. Depinde, in ultima situatie, de calitatea omului, de materialul din care este el plamadit. Fara lut, nu faci ulciorul.
Cam la fel e si cu sporturile. Desi simpatizez cu miscarea sportiva, nu practic decat o subtire gimnastica de intretinere, eminamente duminicala. De ce? Ei, de ce. Pentru ca omul sfinteste sportul, dar il poate si spurca. Depinde, in ultima situatie, de calitatea omului, de materialul din care este el plamadit. Fara lut, nu faci ulciorul.
Nu mai pot sa vad in ochi tenisul, de cand stiu ca Vacaroiu este un jucator indracit. Si nici varianta acestui sport care utilizeaza turloaiele in locul rachetei nu-mi este mai draga, intrucat istoria consemneaza partidele dintre Catarama si Miron Cozma.
Rasuflarea narcotica a bridge-ului nu o mai tolerez, gandindu-ma la jucatori stricati de viciu, precum Oliviu Gherman. Iar cu biliardul am terminat-o, din ziua in care l-am admirat pe insusi Ion Iliescu, fugarind oitele-bile pe pajistea inverzita a mesei de joc.
Nici cu baschetul nu-s in mai bune relatii, dat fiind ca liberalul Patriciu e un tintas robin-hudian cu mingea la cos. Iar de scrima, va rog frumos, nici nu vreau sa aud. Daca vreti sa nu va tin rand la batutul covoarelor de Pasti sau de Craciun, atunci, poftim, vorbiti-mi de scrima. Vorbiti-mi de scrima si imediat, imi apare in ochi duelgiul science-fiction Mironov, care mi-e atat de drag, incat l-as impaia, ca sa-l tin in camera de zi, pentru tot restul zilelor si-o parte din posteritate. Mironov, fata in casa Iliescu.
Nu agreez fotbalul, avand in vedere slabiciunea jucatorilor de a plesni mai cu foc in limba romana, decat in balonul rotund; iar de atletism mi-e nitel sila, caci atletii sar mai abitir in groapa cu politica, decat in groapa cu nisip.