Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparate pentru colectare de ambalaje PET şi de aluminiu, în magazine. Cetăţenii vor primi vouchere pentru cumpărături

Publicat in Mediafax, luni 12 noiembrie 2012 ·

Ambalajele PET şi cele de aluminiu vor fi colectate în aparate speciale amplasate în marile lanţuri de magazine, iar cetăţenii care aduc aceste deşeuri vor primi vouchere de cinci bani pe unitate, pentru cumpărături.

Acordul voluntar privind prevenirea generării de deşeuri de ambalaje şi îmbunătăţirea colectării şi reciclării a fost semnat luni, la Ministerul Mediului, între reciclatori, retaileri şi minister, în prezenţa premierului Victor Ponta.

Din partea reciclatorilor a participat Constantin Damov, fondatorul Green Group, alături de vicepreşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) Delia Nica, cei doi semnând acordul cu ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Acordul prevede că reciclatorul va achiziţiona şi va pune la dispoziţia retailerilor aparatele de colectare de PET-uri şi aluminiu, în timp ce retailerii vor acoperi valoarea voucherelor prin reduceri la cumpărăturile făcute în magazin.

La rândul său, Ministerul Mediului contribuie prin eliminarea taxei pe venit de 16 la sută pentru primirea deşeurilor din ambalaje returnate prin automate de colectare (Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal) şi eliminarea taxei pentru dozele din aluminiu de trei la sută recuperate prin automate de colectare, conform articolului 9 alineatul 1, litera a din OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu).

Aparatele vor fi amplasate treptat, în funcţie de fiecare lanţ de magazine în parte şi de cât de repede încheie un acord cu reciclatorul, a explicat Nica.

Un aparat costă costă 20.000 de euro, sumă la care se adaugă costurile de întreţinere, atingând 30.000 de euro, a precizat Constantin Damov.

El a mai explicat că întreaga operaţiune este "pur comercială", cheltuielile fiind suportate de reciclator şi de retaileri pentru implementarea acestui program, neapelându-se la Fondul pentru Mediu sau fo

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 49 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 50 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°