Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine umblă cu maşina vopsită?

Publicat in Dilema Veche, marți 1 ianuarie 2002 ·

Dacă ai o rablă de maşină, veche de prin anii socialismului victorios, o Dacie zdrenţuită, buşită de cîteva ori în traficul terifiant al capitalei sau în parcarea din spatele blocului, vine o vreme cînd simţi nevoia să o făţuieşti, să nu-ţi mai fie ruşine să ieşi cu ea pe strasse. Aşa s-a gîndit şi Cristi, un amic de-al meu, care poseda de vreo cinci ani o Dacie, an de fabricaţie 1982, pe care o cumpărase în rate şi la mîna a doua. Avea tot timpul în urechi cuvintele verişoarei sale dinspre tată: "Băi vere, ce te faci cu droaşca asta şantieristă, că n-am mai văzut aşa ceva din vremurile lui Pazvante?". Această remarcă, precum şi altele la fel de acide au reuşit să-l scoată pe Cristi din starea de nepăsare legată de vehiculul cu care "ieşea pe bulevard" şi să intre într-o adevărată dilemă. Avea două variante, deşi ar fi existat şi o a treia, cea a renunţării la maşină. Dar cum nu avea de gînd să se înghesuie zilnic în autobuzul 336, a început să cugete la primele două posibilităţi: să-şi ia o maşină nouă sau s-o vopsească pe cea veche. Pentru prima variantă avea nevoie de ceva "mărunţiş" sau putea să ia maşina în rate: trebuia să meargă la ARDAF cu rabla lui pe care o lăsa acolo şi primea pe ea un bon de 10 milioane de lei, apoi trebuia să se prezinte cu bonul la orice dealer Dacia şi ar mai fi avut de plată încă o mulţime de milioane, în rate, pentru o maşină nouă. În cei cinci ani în care scoţi din buzunar lunar o anumită sumă, noua ta maşină se uzează la fel de tare ca aceea pe care ai dat-o la fier vechi. În cele din urmă Cristi s-a decis, "vreau nu vreau, trebuie să-mi vopsesc cioara!". Mai întîi, ca orice om cu gîndire economică şi practică s-a dus să prospecteze piaţa: un service, două, trei, o cunoştinţă, un prieten, un vecin bun. S-a hotărît pentru ultimul, mai ales că era şi mecanicul blocului, cel care îl scotea întotdeauna din necaz, atunci cînd hîr

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 14 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 13 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 52 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 50 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°