CONDUCEREA PE ŞEST A ŢĂRII

Pe vremea când umbla cu ciorapii politici rupţi în călcâi, Emil Boc trăncănea de dimineaţă până seara împotriva abuzului de Ordonanţe de Urgenţă.

Aşa-zisul Parteneriat pentru România, alianţă contra naturii între PD-L şi PSD, a fost justificat prin condiţiile de excepţie ale Crizei. La vremuri ieşite din ţâţâni sunt posibile alianţe ieşite din firesc. Deşi mulţi români obişnuiţi cu năravul politicienilor dâmboviţeni de a-şi acoperi mirosul gurii cu vorbe parfumate n-au crezut o iotă din invocările lui Mircea Geoană şi ale lui Emil Boc, aduşi la cununie de Naşul de la Cotroceni, au fost unii care au socotit că liderii celor două formaţiuni merită şi ei niţică încredere. Douăzeci de ani de democraţie de bodegă ne-au lecuit de naivităţi.

Toate dezastrele comise de politicieni după decembrie 1989 şi-au găsit justificarea în vorbe mari precum salvarea patriei, intrarea în Europa, despărţirea de comunism, reformarea statului. Jefuirea avuţiei naţionale a fost îmbrăcată în veşmintele sclipitoare ale trecerii la economia de piaţă. Intrarea în Europa a avut drept rezultat legi în favoarea unui grup de profitori. În cazul alianţei PD-L – PSD să admitem, totuşi, că politicienii noştri, înfioraţi de pericolul care ameninţă ţărişoara noastră dragă, vor fi găsit în fine dramul de luciditate necesară. Formarea Alianţei era înfăţişată drept un fapt menit a face faţă Crizei astfel:

1) Majoritatea zdrobitoare din Parlament, vecină cu cea deţinută pe vremuri de Marea Adunare Naţională, va face să treacă fără mari probleme legi impopulare cerute însă de vremurile de restrişte.

2) Faptul că nici unul dintre cele două mari partide ale ţării nu era în Opoziţie dădea Guvernului şansa de a face faţă eventualelor proteste populare.

Au trecut două luni şi ceva de când Emil Boc şi Mircea Geoană îşi