Un dirijor este acel om care adună emoţiile, amintirile, gândurile, aşteptările, visurile şi lacrimile celui care le-a aşternut într-o partitură, respectiv compozitorul. Se conectează la acea lume în care numai el aude ce i se spune, apoi, cu bagheta sa fermecată, după ce a trecut prin sufletul său tot şi toate, le dăruieşte celor care le pot transpune în aşa fel încât publicul să fie atins la rândul lui. Dirijorul este de cele mai multe ori un alchimist, care amestecă esenţe alese în creuzetul sufletului său. Este diferit, pune preţ pe curajul de a-şi asuma talentul şi pe instrumentele de dincolo de limbaj. Ştiinţă, intuiţie, inspiraţie, potenţial, tenacitate, toate acestea sunt calităţile dirijorului. Trebuie să fie cel mai bun, să facă lucruri care să rămână pe cortexul public, să gândească şi să simtă diferit, clar. Un asemenea dirijor este Lubnan Baalbaki, născut la Beirut, Liban, care a studiat la Cluj cu maestrul Petre Sbârcea, iar acum este dirijorul permanent Orchestrei Filarmonicii din Liban. M-a făcut să mă gândesc la muzică, fericire, pasiune şi  talent în timpul şi după întâlnirea cu el, deloc întâmplătoare, oricât de accidentală a părut a fi. Urechile lui aud ceea ce ale altor oameni nu reuşesc. Lucruri mici, depărtate, pe care alţii nu le pot vedea, lui îi sunt vizibile. Privindu-l pe Lubnan Baalbaki am înţeles că a fi dirijor presupune să construieşti pur şi simplu o lume. Ai acces la stări extraordinare astfel. Sigur că există şi momente foarte grele, dar merită, chiar şi pentru acel moment unic de la sfârşitul unui concert când simţi că oamenii au accesat lumea pe care tu o aduci în faţa lor.

Ce cuvinte descriu ceea ce faci astăzi, acum?

E simplu. Fiind dirijor, nu cânţi practic la niciun instrument, dar prin ce transmiţi transformi această mulţime de instrumentişti în instrumentul tău. O mulţime pentru care ai nevoie de difer