Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mark Gitenstein spune că românii sunt fraţii lui, datorită sângelui vărsat

Publicat in Ziua Veche, miercuri 8 august 2012 ·

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spune că românii sunt fraţii lui, datorită sângelui vărsat. Guvernele vin şi pleacă, dar parteneriatul strategic rămâne, susţine diplomatul.

Militarii români şi americani se antrenează împreună, luptă împreună în Irak şi Afganistan şi mor împreună, a declarat Mark Gitenstein miercuri, la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, la Dacian Viper 2012, exerciţiu militar româno-american. “Henric al V-lea le-a spus soldaţilor lui ‘Cel care îşi varsă sângele împreună cu mine azi este fratele meu’. Asta simt faţă de români, sunteţi fraţii mei şi surorile mele, iar relaţiile dintre noi vor dăinui pentru totdeauna”, a mai spus ambasadorul SUA.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a participat, miercuri, alături de ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, secretarul de stat Dan Tătaru şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, la o demonstraţie din cadrul exerciţiului bilateral româno-american “Dacian Viper 2012″, care se desfăşoară la Flotila 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.

La acest exerciţiu participă aproximativ 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave MiG-21 LanceR, un elicopter IAR 330 Puma aparţinând Flotilelor 71 şi 86 Aeriene, precum şi 150 de militari ai Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii şi ai Gărzii Naţionale Aeriene a statului Alabama, cu opt aeronave F-16 şi o aeronavă KC-135.

“Vreau să spun tuturor că ceea ce este special azi (miercuri – n.r.), la acest exerciţiu, nu este tehnologia americană şi nici armamentul sofisticat, ci faptul că un număr de 335 de militari americani şi români se antrenează împreună, împărtăşesc idei şi clădesc un parteneriat. Guvernele vin şi pleacă, atât în România, cât şi în SUA, dar ceea ce este important este ce se întâmplă cu aceşti militari, co

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 43 minute
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 4 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu Ucraina

G4Media acum 56 minute
Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un răspuns

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°