“La limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier”, iar “timp nu e foarte mult”, avertizează europarlamentarul PDL Cristian Preda, care susţine necesitatea intervenţiei Guvernului în dialogul social.
Cristian Preda apreciază că reacţia de luni a premierului şi a purtătorului de cuvânt al PDL pe tema protestelor din ultimele zile este insuficientă, transmite Mediafax. În opinia sa, dacă Emil Boc nu acţionează “prompt şi inteligent, va fi obligat de propriii săi suporteri să plece”, iar inacţiunea premierului “riscă să blocheze orice mediere politică din partea Preşedintelui, indiferent că este vorba despre dialogul societăţii cu statul (în acest caz: guvernul) sau de consultările cu partidele politice”.
“Cred că partidul trebuia să mandateze în mod clar guvernul să intervină fără întârziere ca mediator social şi să solicite preşedintelui să asume rolul constituţional de mediator politic. În absenţa unor solicitări explicite de această natură, opinia publică poate ajunge să creadă că există doar vocea partidelor de opoziţie care vor demiterea preşedintelui, murmurul străzii şi o vagă dorinţă de discuţie”, consideră Preda.
“Ideea că vom dialoga doar pentru a spune aceleaşi lucruri recitate de un an şi jumătate încoace nu ne va duce prea departe. Fără o voce clară şi aptă să nască încredere, există riscul ca în curând până şi pedeliştii să se simtă mai aproape de cererile străzii decât de viziunea propriului guvern”, adaugă Crstian Preda.
“La limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier. Timp nu e foarte mult”, avertizează Cristian Preda.
“La limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier”, iar