Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Soţia lui Gutău câştigă de 20 de ori mai mult decât el

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

Mariana Gutău a realizat pe 2009 din activitatea de notariat suma de 856.000 de lei, iar edilul 41.000 lei din salariu.

Arestarea primarului Râmnicului a stârnit un val de reacţii în oraş. În timp ce mii de vâlceni cer să fie făcut cetăţean de onoare al Râmnicului şi îl apreciază pentru că a fost bun gospodar, există şi voci, puţine, care comentează pe site-urile ziarului: „Gutău nu a ştiut când să se oprească din furat. Are blocul de lângă Materniate, de lângă Catedrală, pe strada Morilor. Firma de notariat a soţiei domnului primar a făcut actele de vânzare-cumpărare a moll-ului, cu un câştig de 1 milioan de euro", spune anonimul. Familia Gutău, potrivit declaraţiei de avere pe 2009 are terenuri şi casă la Ocnele Mari (valoare de impozitare 600.000 lei), teren (valoare de impozitare 155.000 lei) şi casă pe str. Mihai Viteazul (în construcţie), un apartament pe str. Episcopiei de 100 m.p. (volare de impozitare 238.000 lei),bijuterii de 30.000 de euro, bunurile în comun cu soţia. Mariana Gutău a realizat în 2009, din activitatea notarială, 856.000 lei, iar soţul, 41.000 de lei din salariu. Din declaraţia de avere pe 2007 reiese că Mircea a înstrăinat 11 apartamente din blocul de vis-a-vis de Episcopia Râmnicului.

Autorizaţia Mall-ului, puricată de DNA

Soţia sa, Mariana Gutău, ne-a spus: „Noi am început afacerile înainte ca Mircia să fie primar sau viceprimar. Am avut firmă în Dovali şi am făcut tot ce a făcut toată lumea să ne facem un trai mai bun. Casa de la Ocne şi de la Vâlcea sunt construite înainte. Blocurile de la Maternitate, pe Morilor, nu sunt ale noastre, iar cele 12 apartamente din blocul de la Episcopie au fost construite prin precontracte făcute de la cumpărători. Autorizaţiile date pentru Mall, le-a cercetat DNA-ul şi nu au găsit nicio neregulă". În casa din Ocnele Mari s-a zvonit că anchetatorii au găsit sume mari de valută, în şemineu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 43 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 23 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 51 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°