Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEUTSCHE WELLE: Asistăm la sfârşitul UE?

Publicat in Capital, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Provocanta întrebare o lansează cotidianul berlinez Die Welt, publicând, drept posibil răspuns, două articole, unul pro şi altul contra.

"Da", e de părere Christoph B. Schiltz, adăugând că "avem nevoie de o UE II, cu noi regului şi legi şi fără statele prea slabe pentru acest club".

"Criza euro, care durează de peste trei ani şi se află încă la început", continuă autorul, "relevă două probleme: pe de o parte erorile grave de concept privind zona euro, pe de alta deficitele cu consecinţe de proporţii ale actualei Uniuni Europene, pe care o voi numi UE I. Elitele politice din Europa au recunoscut aceste slăbiciuni şi încearcă acum să repare greşelile trecutului." Dar, crede Schiltz, aceste greşeli nu pot fi reparate, deoarece "criza euro, care este în acelaşi timp o criză a UE, a afectat comunitatea până în rărunchi".

Autorul mai apreciază că politica de salvare a ţărilor aflate în criză, promovată de Angela Merkel, nu va da roade, ci, dimpotrivă, va accentua criza. Iar această politică nu e deloc lipsită de alternativă. Liderii europeni vor trebui să se decidă "fie pentru o federaţie de state relativ lejeră, fie pentru o uniune strânsă, cu o monedă unică. O cale de mijloc nu există". Chiar dacă tocmai această cale de mijloc se caută în prezent, mai citim în Die Welt. "UE I şi-a îndeplinit strălucit misiunea istorică, aducând pace şi reconciliere pe continent. Ţelul noii UE II va fi ca, în pe baza unor valori comune să-şi atingă mai lesne interesele politice şi economice pe care le urmăreşte într-o lume globalizată, după principiul împreună suntem mai puternici".

Autorul crede într-o UE mai strâns unită decât în prezent, care abia aşa ar putea face faţă lumii globalizate în care trăim. Şi speră ca politica de salvare a ţărilor puternic marcate de criză să eşueze pentru ca noua UE să fie redusă la statele competitive la nivel global, împre

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 34 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 10 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 2 ore
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°