Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DIN BANII NOŞTRI În plină criză, unele instituţii de stat îşi permit chirii de lux

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 12 iulie 2012 ·

În timp ce o clădire aflată în proprietatea statului stă goală de ani buni, unele instituţii preferă să facă găuri la buget prin achitarea unor chirii în spaţii private

Prefectul Mihai Mohaci a dezvăluit, într-o conferinţă de presă, cum se risipesc banii statului de către unii şefi de instituţii publice pe chiriile pe care le plătesc unele pentru a funcţiona în actualele sedii. Aceste chirii sunt cu mult peste nivelul pieţei imobiliare, şi asta în contextul în care există spaţii ale statului, funcţionale şi goale.

În urma controalelor Prefecturii, în topul risipirii banului public sunt trei instituţii care au cu totul 17 angajaţi, pentru care se plătesc lunar chirii de peste 10.000 de lei. Astfel, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii are 10 angajaţi şi plăteşte o chirie lunară de 5.200 de lei, pentru un spaţiu în Tractorul, respectiv în laboratorul de afaceri al Dima Consulting Group SRL. De asemenea, Autoritatea Rutieră Română, Agenţia Teritorială Braşov, funcţionează în două apartamente, deţinute de o persoane fizică, cu şase angajaţi, şi plăteşte o chirie de 1.700 de euro, pentru acest spaţiu central. Nu în ultimul rând, Agenţia Domeniilor Statului – filiala Braşov, are un singur angajat, dar pentru el se plăteşte o chirie lunară de 2.200 de lei, pentru un sediu în centrul oraşului, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

Prefectul le-a găsit spaţii gratis

Controlul efectuat de prefectul Mihai Mohaci a vizat situaţia juridică a spaţiilor în care funcţionează 51 de instituţii publice. Acum, reprezentanţii Guvernului în teritoriu intenţionează mutarea sediilor a şase dintre acestea într-o singură clădire, pentru a stopa cheltuielile inutile pe chirii. „Nu este firesc să se cheltuie atâţia bani cât timp există spaţii curate, funcţionale, unele chiar dotate cu birouri, pe strada Turnului, unde a exista un p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°