Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul postat de Andra pe Facebook cu câteva ore înainte de MAREA FINALĂ ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3

Publicat in Gandul, vineri 10 mai 2013 ·

ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, se apropie de final. Cu doar câteva ore înainte de FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, Andra a postat un mesaj pe contul personal de Facebook.

„În această seară, dragii mei, vom lua cea mai grea decizie. Vă aştept la FINALA ROMÂNII AU TALENT, unde toţi cei 15 finalişti incredibili vor evolua în direct. Deci oricare dintre ei poate reuşi sau poate greşi. Ne-a fost extrem de greu să-i alegem. Fiindcă am văzut, de-a lungul acestui sezon, multe prestaţii spectaculoase. Dar publicul ne-a ajutat enorm să luăm o hotărâre. Acum, ei au nevoie din nou de sprijinul vostru, de votul vostru. Veţi fi martorii unui maraton psihologic: vor fi zâmbete şi lacrimi, bucurie şi tristete, exuberanţă şi decepţie. Am şi eu emoţii, poate la fel de mari ca ale concurenţilor, şi pentru mine rezultatul va fi o surpriză imensă, ca şi pentru voi. Fiţi alături de noi şi ajutaţi-ne să decidem cine este noul, fericitul, perfectul câştigător”, a scris jurata pe contul de socializare cu doar câteva ore înainte de începerea FINALEI ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3.

Mesajul postat de Andra pe Facebook a fost apreciat de aproape 1.500 de persoane, în doar o oră de la postare şi a fost distribuit de 23 de ori.

ROMÂNII AU TALENT a ajuns la final. În această seară cei 15 concurenţi rămaşi în FINALA ROMÂNII AU TALENT; SEZONUL 3 vor lupta pentru premiul cel mare în valoare de 120.000 de euro, oferit de COSMOTE.

ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, se apropie de final. Cu doar câteva ore înainte de FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, Andra a postat un mesaj pe contul personal de Facebook.

„În această seară, dragii mei, vom lua cea mai grea decizie. Vă aştept la FINALA ROMÂNII AU TALENT, unde toţi cei 15 finalişti incredibili vor evolua în direct. Deci oricare dintre ei poate reuşi sau poate greşi. Ne-a fost extrem de greu să-i alegem. Fiindcă am vă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 40 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°