Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid, fara suporteri in Ghencea/ Steaua nu vrea sa dea bilete galeriei rapidiste

Publicat in HotNews, marți 3 mai 2011 ·

Steaua refuza sa dea bilete suporterilor rapidisti pentru meciul de miercuri seara, cand clubul din Ghencea primeste vizitia celor de la Rapid, in cea de-a XXXI-a etapa a Ligii 1. Potrivit liderului galeriei rapidiste, oficialii ros-albastri au refuzat cererea giulestenilor, neinvocand vreun motiv.

"Liga Suporterilor Rapidisti a solicitat clubului Steaua 406 bilete pentru membrii galeriei noastre, dar am fost refuzati. Astazi la sedinta pe care am avut-o impreuna cu reprezentantii Jandarmeriei, ai cluburilor si ai suporterilor, cei de la Steaua ne-au anuntat ca nu vor sa ne dea bilete. Nu stiu de ce. Noi speram ca pana maine sa se razgandeasca si sa primim, pentru ca avem o reciprocitate cu ei. Si Rapid le-a dat 406 bilete anul trecut, nu e normal sa nu ne dea niciun bilet. Daca isi vor mentine decizia inseamna ca Rapid nu va fi sustinuta de galerie la acest meci", a declarat liderul galeriei rapidiste, Valentin Marincea, pentru Mediafax.

Presedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, spera ca Steaua sa dea dovada de intelegere si sa ofere bilete suporterilor rapidisti: "Noi, clubul Rapid, am primit 10 sau 12 invitatii in loja. Restul nu e treaba noastra, legislatia nu ne permite noua sa ne implicam. E treaba ligii suporterilor, ei se duc sa-si rezolve problema asta, noi nu avem niciun fel de drept sa ne implicam in asemenea activitate. Sper ca Steaua sa dea totusi dovada de intelegere si sa permita intrarea celor 400 de spectatori rapidisti, care au dreptul sa intre conform reciprocitatii".

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca neacordarea biletelor pentru suporterii rapidisti se incadreaza in regulament: "Clubul organizator poate da clubului vizitator pana la 5% din numarul de bilete puse in vanzare. Daca ma gandesc bine, eu fiind inginer, pana la 5% inseamna si zero. Se incadreaza. Zero este mai

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 34 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 25 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 34 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°