lui Italo Calvino

Viteazul soldat D. călătorea în acelaşi tren,

în acelaşi compartiment, cu viteaza şi rotofeia

văduvă M. Soldatul D. se întorcea cu o rană la picior,

o rană pe care o îndrăgea şi cu care se mândrea,

din război. Văduva M. se întorcea cu o sacoşă

burduşită cu carne macră la care se gândea

cu mândrie şi cu un fel de dragoste canibalică,

din oraş, de la piaţă. Soldatul D. îi aruncă o privire

furişă văduvei M. aranjându-şi pansamentul.

Văduva M. întoarse capul şi se gândi că soldatul D.

nu poate fi decât un soldat viteaz de vreme ce are

o rană pansată atât de frumos. Soldatul D. îşi întinse

piciorul rănit oftând şi, în treacăt, piciorul lui

se frecă uşor de piciorul durduliu al văduvei M.

oprindu-se chiar lângă sacoşa cu carne macră.

Văduva M. roşi în ambii obrăjori rotofei, soldatul D.

se gândi că vecina lui de compartiment e cu siguranţă

o văduvă vitează de vreme ce se întoarce cu o

aşa sacoşă burduşită din oraş, de la piaţă.

Soldatul D. fu inundat din creştet până-n tălpi

de o ciudată căldură şi îi puse mâna pe genunchi

văduvei M. care începu să tremure şi să asude

din creştet până-n tălpi. Soldatul D. se gândi

că a îndrăznit prea mult şi, răcindu-se din creştet

până-n tălpi, îşi retrase mâna de pe genunchiul

văduvei M. Văduva M. se gândi că nu este suficient

de atrăgătoare, aşa că îşi ridică doar cu o palmă

fusta neagră deasupra genunchiului. Soldatul D.

tocmai se uita pe fereastră, aşa că nu a observat

deloc manevra. Văduva M. se gândi că nu a fost

suficient de îndrăzneaţă aşa că îşi desfăcu decolteul.

Soldatul D. întoarse capul şi se înroşi

din creştet până-n tălpi. Îşi puse chipiul pe cap,

o salută milităreşte pe rotofeia şi viteaza @N_