Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Lausanne-Sport, singura echipă dintr-un eşalon secund care joacă în grupele Europa League!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 30 septembrie 2010 ·

FC Lausanne-Sport este singura echipă dintr-un eşalon secund care evoluează în grupele Europa League, în ediţia 2010-2011.

Clubul a fost înfiinţat în anul 1896, sub numele de Montriond Lausanne, avînd să-şi schimbe denumirea în Lausanne-Sport, 34 de ani mai tîrziu, după asocierea cu un alt club, dar de educaţie fizică.

În cei 95 de ani petrecuţi în prima ligă a Elveţiei (1906-1931 / 1932-2002), Lausanne-Sport a cîştigat de 7 ori titlu (1912–13, 1931–32, 1934–35, 1935–36, 1943–44, 1950–51, 1964–65) şi de alte 8 ori a terminat pe poziţia a doua. Palmaresul îi este completat de alte 9 trofee, toate Cupe ale Elveţiei, ultimul fiind obţinut în urmă cu mai bine de un deceniu, în 1999.

Viaţa echipei din Lausanne nu a fost deloc una liniştită de-a lungul celor 114 ani de existenţă. În 1932, cînd prima divizie a trecut de la sistemul de două grupe a cîte 9 echipe, la o singură grupă cu 9 echipe, printre norocoasele trase la sorţi nu s-a aflat şi Laussane-Sport, fiind nevoită să-şi cîştige acest drept jucînd un an în actuala Challenge League.

Chiar dacă la vremea aceea neincluderea în prima ligă a fost o problemă foarte disputată de fanii alb-albaştrilor, în 2002 a venit una cu mult mai mare: situaţia financiară s-a înrăutăţit, datoriile au ajuns la 4 milioane de franci elveţieni, iar Lausanne a fost retrogradată, pentru prima dată în istorie. Anul următor, preşedintele Philippe Guignard a fost nevoit să declare falimentul, Lausanne-Sport fiind dizolvată.

Pe 13 iulie 2003 se naşte o nouă echipă: FC Lausanne-Sport, care va evolua în liga a patra, 2.Liga Interregional. Speranţele că Lausanne îşi va regăsi locul de top în Elveţia au continuat să existe şi în doar două sezoane avea să revină în Challenge League, unde se află şi astăzi.

Învinsă în Cupă, cîştigătoare în Europa League

Chiar da

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 43 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 7 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 48 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°