Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catalonia cere guvernului de la Madrid un ajutor financiar de 5 miliarde de euro

Publicat in Gandul, marți 28 august 2012 ·

Catalonia, regiune din nord-estul Spaniei, a anunţat marţi că va cere guvernului de la Madrid un ajutor de 5,023 miliarde de euro, din cauza dificultăţilor de finanţare cu care se confruntă numeroase regiuni autonome ale ţării, transmite AFP.

"Guvernul regional a decis să ceară să participe la fondul de lichidităţi înfiinţat de autorităţile de la Madrid pentru a veni în ajutorul regiunilor", a explicat purtătorul de cuvânt Francesc Homs, într-o conferinţă de presă.

Autorităţile din Catalonia au precizat că "vor solicita acest ajutor fără să accepte în schimb condiţii politice".

Informaţia a influenţat negativ bursa de la Madrid, care la ora 12:18 GMT era în scădere cu 1,19%.

Catalonia este prima regiune spaniolă care a menţionat suma solicitată statului, în timp ce altele, respectiv Valencia şi Murcia, au anunţat deja intenţii similare fără să precizeze mărimea ajutorului.

Analiştii anticipează că vor urma şi alte solicitări, având în vedere fragilitatea situaţiei financiare a regiunilor, după spargerea unei bule imobiliare speculative în 2008.

Guvernul din Catalonia, cea mai îndatorată regiune a Spaniei, cu obligaţii financiare de 40 de miliarde de euro la sfârşitul primului trimestru, a recunoscut că are mari dificultăţi să se finanţeze pe piaţa financiară, în condiţiile în care în trimestrul al doilea au ajuns la maturitate datorii de 5,75 miliarde de euro.

Catalonia a încheiat anul 2011 cu un deficit bugetar de 3,7% din PIB-ul propriu.

Catalonia, regiune din nord-estul Spaniei, a anunţat marţi că va cere guvernului de la Madrid un ajutor de 5,023 miliarde de euro, din cauza dificultăţilor de finanţare cu care se confruntă numeroase regiuni autonome ale ţării, transmite AFP.

"Guvernul regional a decis să ceară să participe la fondul de lichidităţi înfiinţat de autorităţile de la Madrid pentru a veni în aj

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 29 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 31 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°