La mijlocul anilor '90, în revista Zig zag apărea primul serial umoristic din presa românească post-decembristă. După un deceniu şi jumătate, am constatat că a rămas atât de afurisit de actual, încât am decis să-l republicăm.
Motto: "Pic! Pic! Pic!"
(Din interceptarea unei scurgeri de apă)
Rezumatul scurgerilor precedente: Procuratura dăduse în urmărire COM-ul (Cotidianul Oamenilor Muncii). COM-ul îl pârâse pe Preşedinte la Strasbourg. Acolo, însă, tocmai era pauză de masă.
Cetăţeanul prins cu ananasu'-n mână se lăsă moale pe scaun, sub privirea vigilentă a lui Păsărică şi cele indiferente ale majorităţii pasagerilor (erau membrii unui grup turistic care făcea turul Europei şi fuseseră deja deturnaţi de şapte ori).
Teroristul începu să răspundă întrebărilor (e vorba de întrebările din episodul trecut - nu pot să cred că nu l-aţi citit!):
- Mă numesc Gică Furnal, da' toată lumea îmi zice, nu ştiu de ce, Plăcuţă... Îs membru de partid încă din ilegalitate, adică de pe 16-22, când stăteam toţi pe sub mese, că nu eram nebuni să ieşim în stradă... No, şi amu' câtăva vreme ăştia or zâs că ne bagă şi pe noi.
- Unde să vă bage?, interveni Zizi, amuzat. Dacă e nevoie, vă putem ajuta şi noi.
Plăcuţă îl privi cam urât, dar tocmai atunci Câine îşi dezveli, ca din întâmplare, un canin (că doar nu era să-şi arate un felin!), aşa că bietul terorist reluă:
- În Guvern! Da' ne-or dus cu vorba. Aşa că ce m-am gândit io? Luăm un avion, aterizăm în Victoriei şi intrăm fără să mai cerem voie. Am luat şi viitorii miniştri cu noi, îs în budă, aşteaptă semnalul.
Interogându-l pe individ, Păsărică uitase să-i comunice pilotului că deturnarea se contramandează, aşa că brusc auziră în difuzoare:
- Legaţi-vă centurile, aterizăm în Piaţa Victoriei!
Şocaţi, se uitară toţi pe geamuri, dar ceea ce văzură îi şoc