Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recesiunea afecteaza cel mai mult viata amoroasa a americanilor

Publicat in Romania Libera, marți 28 iulie 2009 ·

Criza economica mondiala afecteaza casatoriile si relatiile amoroase in toata lumea, insa viata sentimentala a americanilor pare sa fie cea mai afectata de recesiunea actuala, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la nivel international. Aproape 30% dintre americani sustin ca recesiunea mondiala le-a adus mult stres in viata si le-a afectat sau chiar ruinat casatoriile/ relatiile de cuplu, comparativ cu 23% dintre canadieni, 24% dintre francezi, respectiv 12% dintre germani care au declarat acelasi lucru.

Americanii considera, de asemenea, ca trebuie sa munceasca zece ani in plus, inainte de a iesi la pensie, din cauza actualei crize economice. Europenii si canadienii au indicat o perioada suplimentara petrecuta in campul muncii mult mai mica. "Beneficiul pe termen lung al acestei crize este faptul ca oamenii invata sa isi reduca cheltuielile, sa faca economii si sa isi creeze rezerve financiare pentru viitor. In mod evident, cateva dintre aceste tendinte globale trebuie sa devina obisnuinte", a declarat Arkadi Kuhlmann, presedintele ING Direct USA, care a comandat acest sondaj.

Potrivit Mediafax, europenii sunt cei mai preocupati de crearea unei rezerve financiare - 53% dintre austrieci si 43% dintre francezi fiind de parere ca infiintarea unei rezerve financiare reprezinta un tel important, comparativ cu doar 35% dintre americani care sunt de aceasta parere. Acest sondaj online, realizat pe un esantion de 1.052 de persoane adulte, s-a desfasurat in Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Germania, Italia, Spania si Australia si a demonstrat ca americanii au si temeri legate de datoriile acumulate in contul cartilor lor de credit.

Aproape jumatate dintre americani au marturisit ca evita sa isi foloseasca cartile de credit pentru a economisi bani, comparativ cu doar 11% dintre germani si 17% dintre italieni. Prepararea mes

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 48 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 34 minute
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Unul dintre negociatorii-cheie în conflictul din Orientul Mijlociu va susține plângerea împotriva Israelului pentru genocid, depusă la Curtea Internaţională de Justiţie

HotNews acum 14 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul care se derulează în Fâşia Gaza, scriu

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°