Mircea Mihaies: "Scosi din istorie, nerusinati si agatati de pulpana puterii ca sugarul de sticla cu lapte, ei contiua sa respire, desi in jurul lor s-a cascat vidul".
Nici dupa ce electoratul a scos cartonasul rosu, nici dupa ce spectatorii de pe margine le-au aratat obrazul, invitandu-i energic sa iasa din teren, conjuratii din pentagonul negru nu renunta la ceea ce stiu mai bine: la nesimtire si ticalosie.
Au transpirat pe la televiziuni, s-au dat de ceasul mortii prin sedinte de partid, si-au aruncat unii altora laturi in fata, dar de dus nu s-ar duce decat pe catafalc. Scosi din istorie, nerusinati si agatati de pulpana puterii ca sugarul de sticla cu lapte, ei continua sa respire, desi in jurul lor s-a cascat vidul.
Cum sa nu te ia un ras isteric, cand tocmai ei, nereformabilii, peroreaza despre „reforma clasei politice”? Deformati de obsesia puterii, infricosati c-ar putea disparea de pe scena politica, se dedau la cele mai incredibile scene, doar-doar se furiseaza din nou prin urechile acului.
Cosmarul din 19 mai a fost cu atat mai inspaimantator cu cat le-a aratat mai-marilor partidelor cat de nepregatiti sunt pentru infrangere. Structurile de conducere au devenit ierarhico-piramidale, astfel incat e aproape imposibil sa comunici, de la margine, cu centrul.
Un prieten penelist, om cu functii de reprezentare, imi marturisea ca nu exista niciun mijloc de influentare a clicii care ia absolut toate deciziile. Conclavul celor cincisprezece-douazeci de lideri ai partidului are in mana intreaga putere, iar directia e stabilita exlusiv in functie de interesele acestora.
Mai trist e ca nici macar cei douazeci de insi invocati nu au putere decizionala egala. Cam trei sferturi dintre ei sunt clientela celor patru-cinci-sase care fac cu adevarat jocurile.
Aflat, asadar, la cheremul u