Consilierii locali din Drobeta Turnu Severin au decis, în prima şedinţă din acest an, extinderea categoriilor de persoane care pot beneficia de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare.
Din cantitatea repartizată pentru distribuţie anul trecut, în Severin au mai rămas 50 tone de zahăr şi făină. Ca să nu expire, alimentele provenite din stocurile de intervenţie comunitară vor fi distribuite altor categorii de persoane.
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a decis, miercuri, printr-o hotărâre de consiliu local, ca acestea să fie distribuite beneficiarilor cantinei de ajutor social, familiilor numeroase care au în întreţinere doi sau mai mulţi copii şi care primesc alocaţii familiare complementare sau şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM în perioada 1 semptembrie- 31 decembrie 2009.
„Pentru a evita să rămânem în stoc cu aceste alimente, am considerat oportun să extindem programul de ajutorare şi la alte categorii sociale”, a precizat primarul Constantin Gherghe.
Consilierii au luat această decizie, întrucât alimentele rămase în stoc au ca termen de valabilitate: luna aprilie a.c. Noii beneficiari ai ajutorului acordat de UE vor primi, conform reglementărilor în vigoare, prin Serviciul Public de Asistenţă şi Protecţie Socială al primăriei, cantitatea de 13 kilograme de făină şi 4 kilograme de zahăr.