Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci înnoieşte fiinţa-ntru fiinţă a celor care, la început de an liturgic, după prăznuirea Naşterii Maicii Domnului, îl mărturisesc pe Hristos ca Mântuitor, care prin Răstignirea, Învierea, Înălţarea Sa ne-a dat Sfânta Cruce, „temeiul credinţei creştine“ şi „arma păcii“. Pacea pe care Hristos a dat-o mai întâi apostolilor în seara din Duminica Învierii şi, prin ei, şi nouă, nu are nimic în comun cu celebra „pax romana“ sau cu oricare dintre formele de pace mai vechi sau mai noi. Sf. Grigorie de Palama scria că în Sfânta Cruce este esenţializată „înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu: a birui prin suferinţă, a te înălţa prin smerenie, a te îmbogăţi prin sărăcie“. Este taină fiindcă împăcarea acestor contrarii nu este posibilă fără ajutorul „Făcătorului Cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute“, Cel care a şi Publicitate pregătit-o pentru om încă de la începutul lumii. Uimit de toate ale creaţiei, David scria: „Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi nu o pot ajunge“, iar omul nu are unde şi cum se ascunde, nici chiar în întuneric, pentru că „Întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa e şi lumina ei“. Cât despre noi, oamenii, încredinţa apostolul Pavel, nu putem cunoaşte acum decât în parte, ca într-o „oglindă“. De aceea, taina poate fi primită cu mintea îngenuncheată în faţa copleşitoarei imensităţi din lăuntrul şi din afara noastră şi cu inima deschisă spre a primi darul divin ca binecuvântare de la „Părintele luminilor“. Cu Sfânta Cruce se înseamnă creştinul, ea îl însoţeşte toată viaţa, de la botez, „naştere întru Hristos“, până la plecarea la Domnul, fiindcă este atotcuprinzătoare a iconomiei Mântuirii. Cu ea parcurgem un drum de la înţelegerea lui Dumnezeu ca „Eu sunt Cel ce sunt“, la urmarea lui Hristos, „Calea, Adevărul şi V