Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul pâinii nu va scădea!

Publicat in Libertatea, miercuri 31 iulie 2013 ·

În ciuda veştii bune pe care premierul Victor Ponta s-a grăbit să o anunţe imediat după încheierea întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), românii nu vor simţi în propriile buzunare reducerile de preţ la franzele.

Mânat de dorinţa de a diminua evaziunea fiscală din domeniul panificaţiei, dar şi de a uşura traiul românilor, Executivul se luptă d e mai bine de jumătate de an să reducă TVA la pâine de la 25% la 9%. Asta înseamnă că pe o franzelă care acum costă 1 leu, din toamnă ar trebui să plătim 80 de bani.

Deşi diminuarea convenită cu FMI, şi care va intra în vigoare de la 1 septembrie, este considerabilă, şi la fel ar trebui să o simtă şi consumatorii, se pare că situaţia nu e deloc aşa cum ar crede cumpărătorii. Asta pentru că producătorii din industria de profil nu sunt gata să accepte această măsură. Producătorii vor menţine costurile

Cu toate că nu vor mai plăti TVA de 25% către stat şi deci ar trebui să scadă şi preţul în magazine, analiştii economici prevăd că, de fapt, producătorii vor găsi diverse pretexte pentru a ţine preţurile la fel de ridicate ca şi până acum.

“Cei care domină acest lanţ de producţie îşi vor trage partea leului fără dubii şi fără să se gândească la consumator. Din toamnă, vor creşte şi preţurile la utilităţi, poate şi la materia primă, astfel încât acestea vor fi scuze ideale pentru a acoperi reducerea pe care trebuie să o dea la raft. În plus, probabil că vor înmulţi producţia de sortimente care nu se supun acestor reduceri de TVA, pentru a-şi acoperi eventualele pierderi. În fapt, scăderile de preţ vor fi de câţiva bani, adică mai deloc”, ne-a explicat Ilie Şerbănescu (foto), analist economic. Cu o mână dau, cu cealaltă iau

Pe lângă vestea reducerii TVA, FMI a impus şi creşterea accizelor la alcool, precum şi introducerea acestor taxe pentru produsele de lux. Astfel, tot de la 1 sep

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 15 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 13 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°