Procurorii DIICOT au cerut luni dimineaţă Tribunalului Bucureşti arestarea a doi traficanţi de droguri deţinuţi în Italia, pentru organizarea de transporturi de sute de kilograme de cocaină pe relaţia America de Sud-Europa de Vest. Drogurile erau introduse în România prin Portul Constanţa, iar din reţeaua de traficanţi făceau parte cetăţeni români, bulgari şi columbieni.
Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri ai Serviciului Antidrog au ajutat la destructurarea unui grup infracţional constituit din cetăţeni români, bulgari, columbieni şi italieni, specializaţi în traficul internaţional de droguri de mare risc, respectiv cocaină.
„Gruparea reprezenta una dintre cele mai active şi ermetice reţele de traficanţi de droguri din Europa, cu membri extrem de violenţi, care, sub coordonarea liderilor, bulgarii Banev Evelin Nikolov, zis Brendo, 48 de ani, şi Radoslav Georgiev Atanasov, 42 de ani, au organizat transporturi de cocaină, de ordinul sutelor de kilograme, pe relaţia America de Sud - Europa de Vest”, se arată în comunicatul de presă emis de DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, bulgarul Banev Evelin Nikolov este suspectat în mai multe ucideri de persoane în Bulgaria, fiind considerat o persoană extrem de periculoasă.
Drogurile erau transportate cu iahturi, transportoare pe vase de transport mărfuri, preluate de pe aceste vase cu bărci de mare viteză şi descărcate în porturi de interes pentru gruparea infracţională.
În acest context, în perioada martie-mai 2012, procurorii DIICOT au capturat aproximativ 50 de kilograme de cocaină, cu o puritate de 93%. Aceasta a fost introdusă în ţară de către membrii grupării prin portul Constanţa, în scopul comercializării. Valoarea drogurilor de mare risc este de şase milioane de euro.
În prezent, inculpaţii sunt deţinuţi pe teritoriul Italiei, pentru săvârşirea acelu