Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sunt convins că, la nivel de Maramureş, partidele din USL vor rămâne împreună”

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 15 aprilie 2013 ·

Recent, a fost ales în unanimitate preşedinte al PSD Maramureş, o responsabilitate şi miză uriaşă, pe care o conştientizează şi şi-o asumă. Gabriel Zetea vorbeşte într-un interviu amplu despre alegeri, politică, lobby, fonduri şi alianţe.

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră alegerea în funcţia de preşedinte?

Gabriel Zetea: În primul rând înseamnă o recunoaştere a muncii pe care am depus-o în organizaţie în ultimii ani în mod special. Sunt membru al Partidului Social Democrat de 15 ani, am două mandate de consilier judeţean la activ, acesta este al treilea. Munca de secretar executiv al organizaţiei PSD Maramureş, cea de purtător de cuvânt, modul în care am activat în Consiliul Judeţean, au reprezentat până la urmă atu-urile mele în cadrul organizaţiei. Mulţumesc colegilor că au fost alături de mine şi mi-au acordat această recunoştinţă, dar de acum urmează greul. Întotdeauna e mai uşor să ajungi într-o funcţie decât să te menţii.

Reporter: Ce v-a determinat până la urmă să vă decideţi să candidaţi?

Gabriel Zetea: M-au determinat discuţiile pe care le-am purtat cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, cu primarii, cu preşedintele Mircea Ursache, cu secretarul general Liviu Dragnea şi nu în ultimul rând cu preşedintele PSD Victor Ponta. Toţi au fost oameni care m-au încurajat, care mi-au dat forţa necesară pentru a face pasul acesta. Nu eram evident hotărât multă vreme şi am spus lucrul acesta public că nu mi-am dorit neapărat să candidez la această funcţie, dar felul în care mi s-a explicat de către toţi cei pe care i-am enumerat mai devreme, că este un moment propice pentru mine în funcţia de preşedinte a PSD Maramureş m-a determinat până la urmă să accept. Înţeleg miza, înţeleg ce înseamnă această funcţie şi care sunt aşteptările în acest moment faţă de poziţia pe care am obţinut-o.

Rep.:

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum o ora
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°