O petiţie prin care se cere „iertarea“ lui Edward Snowden, fostul angajat al CIA care a recunoscut că se află la originea scurgerii de informaţii aparţinând Agenţiei Naţionale de Securitate, adunase luni peste 30.000 de semnături electronice, la o zi după ce a fost publicată pe site-ul Casei Albe.
După dezvăluirile apărute în presă, NSA a cerut demararea unei anchete penale în cazul scurgerii de informaţii, iar duminică Ministerul Justiţiei a anunţat că a demarat o anchetă.
În cazul în care petiţia electronică va aduna 100.000 de semnături până pe 9 iulie, Casa Albă o va analiza, trimiţând-o experţilor în domeniul politic, urmând ca apoi să dea un răspuns oficial. Între timp, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a refuzat să facă comentarii asupra statutului lui Snowden.
Mai mulţi aleşi americani au cerut, luni, extrădarea lui Edward Snowden, refugiat la Hong Kong, însă soarta acestuia rămâne incertă, o eventuală extrădare a sa - dacă Washingtonul o cere - putând să se confrunte cu un refuz din partea Beijingului, relatează AFP.
„The New York Times“ anunţa, luni, că Snowden a părăsit hotelul din Hong Kong, fără să se ştie dacă se mai afla în China.
Acordul de extrădare dintre Washington şi Hong Kong, intrat în vigoare în 1998, „este încă în vigoare şi l-am folosit în mod activ de-a lungul anilor“, a amintit purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki.
Reprezentantul republican Pete King a sugerat, la CNN, „începerea procedurilor de extrădare (cu Hong Kong) îndată ce este posibil“, pentru a evita ca ţara să intre în posesia unor informaţii preţioase referitoare la programele americane din întreaga lume.
Snowden şi-a dezvăluit identitatea duminică, într-un interviu publicat de cotidianul britanic „The Guardian“.
Tânărul a declarat că intenţionează să ceară azi politic